the commuter's eye

zilele europene ale scrisorilor şi manuscriselor

Posted in cityscapes, from paris with love, mindscapes, on books and paintings by martzipan on October 16, 2013

între 4 şi 6 octombrie, în ţară la oamenii ăştia s-a întâmplat ediţia a doua a zilelor europene ale scrisorilor şi manuscriselor, prilej de ieşit din casă duminică şi de vizitat expoziţia "efemeră" (cum zic ei) de la elegantul hotel de rothschild. diversele bucăţi de scrisori şi pagini autografe ale unor literaţi, artişti, filosofi, savanţi şi capete mai mult sau mai puţin încoronate, adunate în vitrinele de pe un hol şi un salon, au cam pălit în faţa frumuseţii căsuţei ca atare (atât cât am putut vedea din ea) şi a grădinii, altfel nu tocmai vizitabile. povestea lor e şi mai interesantă şi, pe scurt, vine cam aşa: undeva la începtulul secolului xx, adèle de rothschild, văduva bancherului salomon, decide să le doneze statului francez, nu neapărat din generozitate, cât pentru a-şi pedepsi fiica, pe hélène, pentru năstruşnica idee de a-şi fi luat lumea în cap şi de a se fi căsătorit cu un creştin (de descendenţă olandeză şi putred de bogat, de altfel). zece ani mai târziu, în aceeaşi casă, cu ocazia unui târg de carte pe care trebuia să-l inaugureze, preşedintele republicii, paul doumer, încasează mai multe gloanţe care-i pun capăt zilelor (iată cât de periculoase pot fi, de fapt, târgurile de carte şi de ce e bine să te gândeşti de două ori dacă e musai să mergi la asemenea manifestări).
scrisul de mână al lui napoleonscrisul de mână al lui louis xiv

în fine, când am fost noi, nu s-a împuşcat nimeni, însă nu pot să nu spun că nu mi-a zgâriat destul de rău retina scrisul lui edith piaf (grafia ca caligrafia, da’ ce şi cum scria…). în fine, de departe cel mai frumos scris a fost ăla al lui voltaire – dacă nu mă credeţi, găsiţi aici catalogul complet al expoziţiei cu facsimilele şi transcrierile textelor (e şi o ciornă din declaraţia drepturilor omului, destul de creepy aşa, plus niscai comentarii despre contextul în care au scris oamenii ăia textele etc).

ei, întrebarea pe care mi-a născut-o mie vizita a fost cum o să mai faci o expoziţie din asta peste vreo câteva sute de ani? atunci ce o să mai pui: mailuri, tweet-uri, decupaje din wall-ul de pe facebook? în fine, o să vadă atunci ăia care lucrează la muzeul scrisorilor şi manuscriselor (da, au şi aşa ceva într-o ditamai căsoaia pe saint germain, stabiliment responsabil în mare parte de expoziţia de mai sus, dar pe care încă nu l-am văzut).

anyway, surpriza cea mai mare ne aştepta când ne-am întors, fix vizavi de muzeul în chestie, agăţată de gardul ministerului apărării. vă mai amintiţi de când vă povesteam cum la parada de 14 iulie era plin de gagice în uniformă şi-aşa? n-o să vă vină să credeţi ce alte lucruri mai fac gagicele din armata franceză! parte din îndeletnicirile cele mai palpitante, le-am pozat şi le găsiţi mai jos. pe mine m-au impresionat tantia aia pilot de vânătoare şi tantia aia de dirjieaza pe portavion (anca se întreba ce oare face şi cum arată şefa sau şeful tantiei de este secretară a trupelor terestre în ciad, dacă ea e aşa de blindată şi înarmată).

mariemarieanne

audreyaureliestefanie

marinevanessaanne-laure

Advertisements

patrimoniu’

Posted in cityscapes, from paris with love, mindscapes by martzipan on September 23, 2013

weekendul trecut în ţara la oamenii ăştia au fost zilele patrimoniului, prilej de deschis larg porţile şi lăsat poporul să se mişune pe-acolo pe unde, în mod normal, n-are nici o şansă să pună piciorul dacă nu lucră sau e vreun mare mahăr. cum sâmbătă a fost o vreme mizerabilă şi am stat în casă (fiind trecut de mijlocul lui septembrie, soare ca lumea nu o să mai fie pînă la anul prin iunie-iulie), duminică s-au mai destrămat niţel norii aşa că am fost la banca franţei şi la… panteon, pe acesta din urmă neînvrednicindu-ne a-l vedea, deşi mai e niţel şi se fac trei ani de la strămutatul cel de-al doilea. la celelalte “obiective” nu era rost de mers, fiind probabil nişte cozi interminabile.
oricum, şi la faimoasa bancă am stat la o minicoadă de vreo 20 de minute ca să admirăm… un lingou (cam cât un blackberry de mare, de 1 kg) şi o bară (cam cât o sticlă de cif, la 13 kg) de aur. între noi fie vorba, de când cu povestea cu roşia montană şi ţinând cont de cum le-au expus şi-aşa – într-o cămăruţă întunecată, pe nişte cutii prăfuite de pal negru (plm, o lavetă acolo să fi dat şi ei), cu geam megasecurizat (antitanc, cred, la cât era de gros) – nu pot să spun decât că a fost o mare dezamăgire, indiferent de cât de de pur (995/1000) şi de valoros (cam 40.000 de coco pentru 1 kg) o fi fost aurul ăla. de-aia nu i-am făcut nicio poză.
pe de altă parte, o bucată din sediul central al băncii, hotel de tolouse, fostă casuţă a fiului recunoscut al lui louis xiv şi al doamnei de montespan, precum şi grădina reconstruită în curtea interioară au mai compensat din dezamăgire. totuşi, biroul în care stă isărescul lor e de o urâţenie crâncenă, iar unele dintre săli de o împuţiciune crasă. or, dacă stai şi te gândeşti că banca asta stă, la propriu, pe ditamai comoara nibelungilor de vreo 2500 de tone de aur, e cam jalnic că nu sunt în stare să aranjeze şi ei niţel cămăruţele alea, cu o mână de vopsea şi un aspirator, dacă nu să se învrednicească să le renoveze/restaureze cum trebuie.
în fine, dezamăgirea cea mai mare abia acum avea să urmeze, mulţumită vizitei la panteon. cine vrea să vadă ce anume se întâmplă când se amestecă borcanele şi când o biserică (care e oricum o copie după san pietro, da’ orişicât) e deturnată/despuiată în scopuri laice/propagandistice, îl invit să vină aici – e o imagine foarte bună a unei direcţii în care ar fi putut-o lua, fără prea mult efort, realismul nostru socialist (sabin bălaşa ar fi făcut pur şi simplu furori). nu mai zic de mausoleul criptic şi sinistru ori de preferinţa macabră a “republicii” pentru expunerea sarcofagelor (reale sau fictive şi, mai nou, şi politically correct) ale diverşilor inşi băgaţi (cel mai probabil cu de-a sila) aici şi care se răsucesc în mormintele (lor sau alea de împrumut). iar celeberissimul pendul al lui foucault nu era nici el “expus”, din pricină de lucrări de restaurare. so, cam asta fu pe scurt – mai jos şi câteva instantanee.

14 Juillet – parada militară

Posted in cityscapes, from paris with love by martzipan on July 23, 2013

nu v-am spus că acum două săptămâni am avut ideea năstruşnică de a merge la parada de ziua franţei. astfel, am reuşit nu doar performanţa extraordinară de a mă trezi duminică dimineaţa de la opt, ci şi pe aceea de a străbate o bună bucată din oraş pe jos (de la saint sulpice până la assamblé nationale, mai precis, apoi, după ce au trecut avioanele, de la invalides până la grand palais şi retur la assamblé), deoarece orice mijloc de transport care avea chiar şi cea mai mică şansă de a trece pe la locul faptei era fie deviat, fie tras pe dreapta. acuma nu ştiu dacă la alte defilări din astea e fix la fel – pe cea de la noi nu am frecventat-o până acum, poate şi pentru că ziua noastră naţională se sărbătoreşte de vreo douzeci şi ceva de ani nu tocmai inspirat în "miezul iernii", când afară "e un ger amar, cumplit". după cum nu ştiu dacă e o chestie de marketing (deşi cred că ţine mai mult de securitate) să blochezi totul pe o rază de vreo 3-4 km în jurul obeliscului de la concorde şi al traseului defilatorilor (ca să nu mai vorbesc de poduri), aşa încât să trebuiască să mergi pe jos de să-ţi vină acru. adicătelea, altfel spus, chiar e musai să faci şi tu umpic de efort şi să baţi străzile (nu neapărat în pas de defilare) dacă vrei neapărat să vezi parada pe viu. asta dacă nu te mulţumeşti să o vezi de-acasă, la televizor.

Patrouille de FranceAirbus A400 M - Traité d'Elysée

dacă ţi se năzare să vrei un loc la şosea, pe kiseleff-ul parizian, probabil că trebui să te instalezi acolo cu o zi sau două înainte, pentru că în ziua z nu ai nicio şansă. la bordură sunt garduri de metal, apoi 4-5 rânduri de oameni, după care alt şir de garduri de metal, după care alte 4-5 rânduri de privitori, după care alte gărduleţe de metal, apoi alţi oameni printre care mişună jandarmi şi miliţieni şi alţi oameni de ordine şi de bine. aşa încât, afară de cazul în care nu eşti vreun ghiţă mureşan sau n-ai venit cu scara de-acasa (nu râdeţi, că erau destule) ori nu ai prins un loc pe băncuţă sau nu te-ai cocoţat contravenţional pe vreun gard, nu-ţi rămâne decât să-ţi scoţi telefonul sau tableta, să ridici mâinile şi să filmezi suprarealist la nimereală, apoi să te uiţi acasă să vezi dacă ai reuşit să prinzi şi altceva în afară de copacii de pe margine.

domnul militar şi juna necunoscutăo parte dintre studentii si studentele de la jandarmerie

drept pentru care, cel mai bun loc e probabil ăla pe unde am stat eu, pe cheiul gârlii, undeva între assamblé şi invalides, la umbră, departe de praful de pe élysées (n-am înţeles de unde au ei boala asta cu nisipul ăla infect care mutilează deopotrivă pantofi şi plămâni), pe traseul pe care vin avioanele şi elicopterele şi pe unde degajează defilatorii şi o parte din motorizate. apropo, inclusiv de asta cred că au închis traficul – probabil s-au gândit că nu e o idee tocmai bună să te dai cu autobuzul pe saint germain în timp ce taburile şi alte lansatoare de rachete gonesc cu vreo 70 de km/h înapoi în cazărmile din care au venit.

tot de la jandarmerietrupele de marina

acuma, că tot i-am pomenit, soldaţii pe care i-au adus ei la defilare nu erau rambo, ci nişte super geeks, foarte-foarte tineri cei mai mulţi, elevi şi studenţi ai şcolilor, liceelor şi politehnicilor militare (sau "generali în devenire", după cum am aflat mai târziu), ceva gen harry potter, adică băieţi (şi o grămadă de fete, pentru că sunt obsedaţi cu egalitatea sexelor – iar gagicile lor în uniformă sunt super mişto, mark my words) care fac războaiele cu capul, nu cu pumnul. afară de militarii din legiunea străină – care sunt fioroşi pe bune (şi costumele alea de paradă cu şorţuri şi topoare ajută, deşi e suficient să te uiţi la ei ca să-ţi dai seama că nu sunt cu toate mobilele la etaj) – cred că băieţii ăia cu muşchi care, spre deosebire de ăştia mici, chiar dau cu pumnul şi împuşcă în stânga şi în dreapta (ştiu sigur că au şi aşa ceva) erau ocupaţi să facă fix asta, astfel încât pe ei nu i-am văzut.

geniştiimarinar şi marinare

altfel, partea cea mai mişto a fost aia în care copiii (dar şi ăia mai mari de aveau grijă de ei) se întorceau la autobuze unde-i aşteptau familia, mame, taţi, rude, fraţi, pretenul sau pretena etc. cu câte o sticlă cu apă ori suc, un sanviş sau ceva, pentru că veniseră de departe şi parada asta funcţiona ca un soi de minipermisie şi prilej de revedere. o ocazie la fel de bună pentru ca toată lumea să facă poze cu toată lumea, mai ales cu necunoscute şi necunoscuţi, să se schimbe numere de telefon şi mailuri, să se lege prietenii, să se întemeieze familii.

un domn ofiţer foarte seriosunul dintre cei şase paraşutişti de a aterizat la concorde

în concluzie, parada asta de ziua naţională face bine la moral şi la sentimentul patriotic pentru că, vorba ceea, (şi) ei au cu ce, dom’le, au cu ce. nu face bine forţelor locale de ordine – în special poliţiei şi jandarmeriei – care, pe lângă căldură, mai trebuie să îndure uniforma de gală şi pe toţi nebunii veniţi să caşte gura şi să se mişte aiurea în front.

din lumea celor care se frământă

deschid din nou – după mult timp – facebook-ul pe calculator. îmi zice că sunt "prieten" (virtual) cu peste 800 de oameni. e înspăimântător, pentru că nici măcar nu pot să spun cine sunt toţi aceşti oameni. ca să o luăm altfel, sunt "prieten" cu cel puţin toţi oamenii care încap în 3 blocuri de şapte etaje, fiecare bloc cu câte trei scări şi în fiecare apartament câte trei persoane.

***

la monoprix-ul din faţă, o conaţională albă ca spuma laptelui cu căruţ şi copil agasează intrătorii şi ieşitorii din magazin ca să i se dea şi ei ceva. la un moment dat, bodyguardul pătrat şi negru se enervează şi vrea să o gonească. femeia se ridică ofuscată de pe bordură şi începe să urle în gura mare: "cioară rasistă!".

***

cum a dat căldura, au sporit şi conaţionalii cerşetori. nu, nu sunt ţigani. sunt cât se poate de albi şi din ce în ce mai bătrâni (peste 65). oare cerşetorii bulgari, sârbi, unguri, polonezi şamd pe unde s-or duce, că pe-aici nu i-am văzut?

***

azi am întâlnit cel mai vesel vânzător-magician (la acelaşi magazin dia, unde am cunoscut-o pe cea mai drăguţă vânzătoare). cu bagheta magică de se separă cumpărăturile oamenilor pe banda rulantă, a făcut să apară bonul de casă şi chitanţa de pos după ce o tantie a plătit cu cardul.

***

francezii au cele mai împuţite ghiozdane şi cei mai mizerabili pantofi.

***

3 chestii absolut najpa la o femeie: să miroasă a transpiraţie, să-şi facă unghiile de la picioare (şi de la mâini, desigur) cu ojă şi să poarte lenjerie neagră pe sub haine albe (semitransparente).

***

în ultimele zile am văzut câţiva dintre cei mai slabi oameni. erau mai slabi chiar şi decât mine.

***

acel moment în care îţi dai seama că vechiul tău aparat foto e mai bun decât noul tău apart foto, care şi el e oricum deja vechi.

***

oare există telefoane sau gadgeturi care pun # în faţa oricărui cuvânt pe care îl scrii? chiar, oamenii ăştia obsedaţi de hashtaguri de ce nu le pun şi când vorbesc?

***

pozele-autoportret cu telefonul sau aparatul întoars narcisic spre tine sau spre tine şi jumătatea ta mai bună sunt najpa. cât de complicat e să rogi pe cineva să-ţi facă o poză?

***

ce s-a ales de emo kids de o ardeau acum câţiva ani pe la unirii? au devenit adulţii emo de azi care la rândul lor au copii emo?

***

nokia tune cântată la acordeon ar trebui inclusă ca opţiune de melodie standard pe mobilele de la noi. acuma numai să-l prindă pe băiatul ăla de l-am auzit eu cântând-o la metrou şi să-l înregistreze…

***

am fost la chagall, la luxembourg. e foarte frumos pe viu. într-un fel nebun, dureros şi foarte, foarte singur. mai mult ca sigur că a suferit toată viaţa de un teribil complex al abandonului, chiar dacă el era aşa, drăguţ cu toată lumea.

p.s.: am luat şi magnet de frigider albastru (cataloagele de expoziţie sunt aproape invariabil nesimţit de scumpe în ţara asta…)

chagall - ilustraţie la o mie şi una de nopţi

spring in paris

Posted in cityscapes by martzipan on April 13, 2012

Tagged with: , ,

Salon du livre

Posted in cityscapes, likes and dislikes, mindscapes, on books and paintings by martzipan on March 24, 2012

sau cu cinicul hirsut la târgul de carte de la Paris

Pentru cine nu are invitaţie sau (Leeloo Multi)pass ori se trezeşte mult prea târziu, târgul de carte de la Paris – botezat simandicos „salon” – începe cu o coadă de proporţii la biletele de intrare (10 EUR).

coada de la intrare

Odată ajuns înăuntru, situaţia se prezintă după cum urmează: un spaţiu de vreo două-trei ori mai mare decât cel de la Romexpo, cu alei niţel mai largi şi standuri ceva mai dichisite/aerisite, unde – pe lângă forfota şi viermuiala obişnuite dintr-un târg – e frig de-a binelea, iar reducerile lipsesc cu desăvârşire. Oarecum e de înţeles, pentru că faţă de ce se întâmplă la Bookarest, miza nu stă numai şi numai în vânzări, ci în eveniment ca atare (uitaţi-vă numai la teaserul ăsta), în happeninguri, lansări, sesiuni de autografe, întâlniri, discuţii, dezbateri, convorbiri şi, bineînţeles, în business, de unde până la urmă şi numele de „salon”.

un mare standtarguind

Ţara invitată anul ăsta a fost Japonia, cu un stand niţeluş labirintic, dar interesant (făcut din bambuşi) şi împărţit într-un soi de librărie (al cărei „furnizor oficial” a fost Gibert Joseph), plină-ochi de cărţi şi de lume care cumpăra în neştire, plus un spaţiu niţeluş mai larg şi deschis pentru evenimente.

standul japonieilibraria de la standul japoniei

Oraşul invitat – Moscova – s-a bucurat (pe lângă standul gemând de volume ce au mers de la clasici până la contemporani în original sau în traducere, asigurate tot de Giberţi) şi de o „cafenea” cu o sumedenie de lucruri care păreau să se întâmple pe-acolo.

cafe moscou - partea cu carticafe moscou pe dinauntru

Altfel, în materie de expozanţi, s-au găsit cam toate numele bune într-ale literaturii (şi nu numai) de limbă, expresie şi traducere franceză, din Hexagon sau de aiurea. O absenţă – notabilă după părerea mea, deşi e posibil să nu fi fost chiar singura – a fost a celor de la Droz, care nu erau nici de capul lor, nici în standul Confederaţiei.

gallimardpuf

Ce-am mai văzut şi mi-a plăcut a fost „colţul digital”, unde – pe lângă Kinddleul celor de la Amazon redus la vreo 80 EUR şi e-readerul Sony (din păcate neredus, la 150 EUR, însă cu e-books incluse de o treime din preţ) – se găseau nu tocmai puţini ofertanţi de soluţii de digitizare, ca să zic aşa. Faptul e cu atât mai interesant în contextul unei (eterne, cred) dezbateri cu privire la viitorul cărţilor tipărite/digitale, aici mai la modă decât în oricare altă parte, reluată de curând şi în ultimul număr al revistei BNF.

Ce nu prea am văzut au fost cărţile cu şi despre artă sau cel puţin alea care m-ar fi interesat pe mine: cei de la Editions du Louvre au avut un stand mai mult decât jenant (mai ales faţă de librăria de la muzeu), Gallimardul a venit cu nişte albume scoase de la naftalină (reduse, ce-i drept), însă total neinteresante şi… cam atât.

ghici ghicitoarea mea

În rest, tot soiul de curiozităţi, inclusiv o butică cu „Cele mai mici cărţi din lome” (greşeala de tipar e intenţionată, pentru că stăpânii şi-au greşit bannerul, corectându-l ulterior cu un marker negru), bizarerii, personaje colorate (mai ceva decât pe la convenţiile SF) şi alte asemenea năzbâtii, cum ar fi o gaşcă de meşteri gravori cu presă cu tot.

standul cu baby cartibaby cartile

aminalute bizarebaby monstercarti miniate tiparite

Nu pot să închei fără să amintesc şi de standul României, asigurat de Centrul Naţional al Cărţii şi ICR, care mi-a plăcut cum arăta. Spre lauda organizatorilor, chiar a venit cu carte românească la vânzare (în original sau traducere), nu cu pliante sau prostioare de genul ăsta.

bucurestiul pentru strainistandul romaniei

În treacăt fie spus, mi-am dat încă o dată seama – deşi nu ştiu dacă mai era nevoie – de cât de scumpe sunt cărţile noastre, atunci când leii ăia se transformă brusc în euro şi compari preţul de rezultă cu cel al bucoavnelor franceze. Până una-alta, sunt de părere că e nevoie de ceva mai mult decât un stand de carte şi nişte evenimente la un târg internaţional pentru mult-râvnita promovare a culturii/literaturii române. În lipsa unei strategii mai de Doamne-ajută din partea patriei-mume, cei mai buni agenţi de PR cultural pe care îi avem rămân deocamdată, cu dezinvoltura specifică, băieţii cu acordeonul din metrou (pentru care am, de altfel, toată stima).

În fine, că tot pomeneam de evenimente, printre cele ale ICR-ului s-a mai numărat şi o masă rotundă (la o foarte mică parte din ea am asistat şi eu), cu invitaţi de aici şi din ţară, pe tema vagabondajului literar, în descendenţa lui Panait Istrati. A fost, printre altele, un prilej de (re-)întâlnire (şi fumat ilegal o ţigară fix în buricul târgului, după panourile gri care delimitau ultimul rând de standuri) cu Ion Manolescu, Răzvan Rădulescu, Ioana Both şi Gabriela Adameşteanu.

standul romanieivagabondajul literar

În concluzie, cum spuneam şi pe Facebook, târgul de la Paris seamănă foarte bine cu salonul auto, atâta doar că lipsesc domnişoricile îmbrăcate sumar.

je ne suis pas fou

P.S.: Nu, n-am cumpărat-o, staţi liniştiţi 😉

spring in paris

Posted in cityscapes by martzipan on March 15, 2012

@20 degrees, Celsius

Tagged with: ,

sunset

Posted in cityscapes by martzipan on March 14, 2012

Tagged with: ,

On Saint-Germain-en-Laye Castle

Posted in cityscapes, mindscapes, trips by martzipan on March 13, 2012

As last year we haven’t actually got the chance to see anything of the beautiful surroundings of Paris, we’ve decided to catch up on this spring. So, after buying a pocket guide about Ile-de-France and few quick searches over the Internet, the first choice was… Saint-Germain-en-Laye Castle. For several reasons: we’ve had only few hours available on this Sunday afternoon, it was more than easy to get there by public transportation and not expensive at all. Not to mention that it’s one of the most significant places for France and its history.

the castle - seen from north

Former residence of the kings, since the 12th century, the castle currently houses the National Museum of Archeology, which this year celebrates its 150th anniversary. The beautiful gardens are probably just perfect during summer and an ideal location for picnicking. When we’ve got there, plenty of kids were having the time of their life, so you should seriously think bringing yours if you decide to visit it.

the splendid parksome of the kids ;)

A spectacular panorama over the river Seine and western side of Paris reveals as you approach the eastern side of the domain where Louis XIV – the Sun King – was born in 1638, although we didn’t enjoy it too much as it was a bit overcast.

panorama over river Seine and Paris La Défense

The castle itself is a precious gem of (mainly) Renaissance architecture and the collections of the Archeology Museum would at least stir anyone’s curiosity, if not cause sudden crushes (we’ve fell for the queen Arégonde, wife of Clotaire I, her story and elaborate apparel). From the artifacts of early Paleolithic to the delicately crafted golden jewels of Bronze Age, and from the vestiges of Gauls’ daily life to the early Franks’ amazing mastery of science, everything in the museum reminds you that the distance between our times and those of our ancestors may not be as long as we ought to believe.

paleolithic toolsbronze age golden jewelsceltic ornamentVercingetorixhoroscopeglass from the 9th century A.D.

And since I’ve previously mentioned the kids, we’ve somehow managed to accidentally get into the middle of a “dramatized visit” (in French, of course). Three costumed folks were playing hide-and-seek, running barefoot all along the castle’s corridors with the children and parents in search for clues to solve a riddle. Of course, to the amusement of the kids, the answer was inscribed on a large parchment hidden in the great chimney of the museum’s last hall. Dedicated to “comparative archaeology”, this hall comprises a spectacular assembly of unique exhibits from allover the ancient world.

the big chimney

Before leaving, it’s worth crossing the courtyard and admiring the beautiful and delicate chapel in rayonnant Gothic style. Built in the 13th century by Saint Louis, this is the place where the King Francis I married in the spring of 1514 and Sun King was baptized on 21 April 1643.

the castle's courtyardthe chapel - western wallbeautiful inscription

Last stop, the museum’s shop. It is garnished with plenty of books, post cards, replicas of the main artifacts and, of course, games and books for kids.

Special thanks to the staff for the warm welcome. By the way, don’t forget to bring an extra memory card and some batteries along with your camera, as you’ll undoubtedly need them.

Quick Facts

Time Kids Difficulty Cost
3-4 hrs Age 5+ Easy Economy

 

Web site

http://www.musee-archeologienationale.fr

Opening hours & fees

Monday to Sunday, from 10 to 17. Closed Tuesday.

The domain and park are free of charge; museum ticket is 6 EUR (discounts for kids, under 26, students etc.).

Why should you go?

Want to enjoy an afternoon in a splendid park and spend about two and a half hours in a delightful castle turned into a museum? Saint-Germain-en-Laye is definitely the place where to go. Your kids will love it too.

Why not to go?

If you’re not that into archeology and ancient/old history, probably you may not want to get there, but if you are at least curious to see who the ascendants of present day’s French people were, you should however give it a try.

Furthermore, after seeing Versailles and marveling at the grandeur in display, the castle of Saint-Germain-en-Laye may be a surprise for you. It’s warmer, livelier and, subsequently, a bit eclectic, because it reflects so many styles and trends. Still, you can easily imagine the splendor that once reigned here in its glory days.

How to get there?

By RER – The fastest way to get to the castle from Paris downtown is by RER A to Saint-Germain-en-Laye. The trip takes 25 minutes from Chatelet-Les Halles. Fare/person: 4 EUR

By bus – You could also take the bus 285 from La Défense until the end of the line. The trip is about 45 minutes. Fare/person: 1.75 EUR

The domain and castle are just across the RER/bus station.

To plan your trip by public transportation, go to http://www.vianavigo.com/.

By car – A 13, RN 190, RN 13, N186. There is also a parking.

Get a coffee, grab a bite?

If you didn’t make plans for picnic, you can get a coffee (2.20 EUR) at Brasserie Amnésia (2 place André Malraux, 78100) just across the street, with a beautiful view to the castle’s chapel and southern wing from the terrace. A beer is around 5 EUR, a generous Caesar Salad – 11 EUR, just as a pizza. Steak with fries – 14 EUR. Friendly staff and great service.

the castle seen from south

What to do after?

If you don’t like to follow the same road back to Paris, you could take the bus 258 and enjoy a short ride along the river Seine to La Défense, as we did. Get there before evening and you can still have a dinner or some quick shopping spree at Les Quatre Temps or CNIT. My tip: check out Decathlon for incredible sportswear and other casual outfit on sales.

rain

Posted in cityscapes, mindscapes by martzipan on March 5, 2012

sunday evening, all over the place

rain in paris

simply, purely, plain rain

Tagged with: , ,