the commuter's eye

despre #rosiamontana la modul marlanesc sau pervers (de pe targu ocna)

Posted in likes and dislikes, mindscapes, not-belonging, romania is my country by martzipan on September 15, 2013

ma, hai sa zicem ca ii inteleg pe “politicienii” care se bucura si ei acolo la o spaga, “ca sa mananca si gura lor”. ca isi umplu buzunarele si ca pe urma se tireaza din tara si ii doare la bascheti, ca n-o sa stea acolo sa se otraveasca ei si copiii lor.

da’ poate mai au si parinti, unchi, matusi, veri, nepoti, rude, alea-alea, pe care n-au cum sa-i ia dupa ei acolo unde s-ar duce. si vin si io si ma intreb: cat de marlan sa fii sa le faci asa ceva alor tai, daca de restul de fraieri nu-ti pasa? adica, pusca mea, sa stii ca tu cu mana ta o otravesti pe matusi-ta sau pe varu-tu sau pe nepotica aia mica sau pe finuta aia draguta sau pe nasi-ta sau pe gicu ala micu’, cu care ai fost coleg intr-a treia si care iti dadea din sanvisu’ lui? sau pe profa de mate ori pe invatatoarea lu’ fiica-ta? sau pe medicul de a adus-o pe lume pe fiica-ta? sau pe soacra-ta?

wtf is wrong with you, people?

p.s.: sau toata chestia asta cu rosia montana o fi doar de cover-up? o distractie/diversiune de la ceva si mai baban care se pregateste in ascuns?

Advertisements

Save Rosia Montana!

Posted in likes and dislikes, romania is my country by martzipan on September 8, 2013
#rosiamontana

Save Rosia Montana!

Der Spiegel

The Economist

The Guardian

Le Monde

Credit for the image goes to Fredo&Pid’jin.

ROM campaign is not OK!

Posted in likes and dislikes, mindscapes, on wording and writing, romania is my country by martzipan on July 25, 2013

ROM_campaign_is_not_OK

Rândurile de mai jos reprezintă o reacţie la campania de promovare a ROM[1] realizată de McCann Erickson – “Bucharest, NOT Budapest”.

Producătorul ciocolatei pretinde că este un participant la construcţia identitară naţională, un principiu ordonator prin misiunea sa declarată de a elimina confuzia dintre numele celor două capitale, în calitatea lor de centre simbolice.

Astfel, el se legitimează prin intermediul produsului, considerat tipic românesc şi învestit cu valoarea de marcă identitară transferabilă consumatorilor (“cine este român adevărat consumă un produs specific românesc”) .

În baza acestui rol, producătorul cere şi consumatorilor să se implice în procesul de ordonare – înţeles în calitatea sa de “datorie” – prin diseminarea discursului său.

Mizând aproape exclusiv pe metonimie, în calitatea sa de figură a apartenenţei, discursul producătorului:

         • exploatează naţionalismul ieftin – noi trebuie să ne ajutăm (“when the map doesn’t help anymore, we have to help ourselves”)[2], să reparăm această mare nedreptate care ni se face de către străini (“to all the foreigners who mistake us by the other capital […] Foreigners always mistake Bucharest for Budapest”);

         • speculează complexele de inferioritate – de fapt, noi suntem mai buni decât cei cu care străinii ne confundă (“How do we straight things up and let everybody know, once and for all, who we are?”);

         • exacerbează xenofobia – îi detestăm pe cei care nu ştiu cine suntem, îi socotim confuzi, inculţi, “dezorientaţi” (“we call it a BIG confusion – coming from very… disoriented people”), astfel încât trebuie să-i facem să înţeleagă clar şi răspicat cine suntem noi (“they have to remember, once and for all […] every tweet, every share, every Facebook post takes our message further – closer to the nonresidents of our country”);

         • ignoră reacţia normală – care este suspectă pentru că îi avantajează pe ceilalţi (“Budapest doesn’t seem to be bothered by this […] their name almost appears in our concerts more often than our own”);

         • promovează lipsa de creativitate la nivel de mijloace – (fără să mai intru în alte detalii legate de construcţia textului şi traducerea lui în engleză) mă limitez doar la cele vizuale şi întreb: desene cu markerul şi animaţii din hârtie decupată? C’mooon, you can do better than this…

 

NOTE:

* Imaginea originală aparţine proprietarului ei şi este disponibilă public pe axa cronologică Facebook a McCann Erickson România la adresa: <https://fbcdn-sphotos-c-a.akamaihd.net/hphotos-ak-prn1/p480x480/148524_633187760034264_758886248_n.jpg>, ultima accesare la 25-07-2013.

[1] Toate numele de produse şi de companii menţionate sunt mărci înregistrate, aflate în proprietatea deţinătorilor lor.

[2] Citatele în limba engleză sunt reproduse aşa cum apar pe siteul campaniei, <http://www.bucharestnotbudapest.com/>, ultima accesare la 25-07-2013.

din lumea celor care se frământă

deschid din nou – după mult timp – facebook-ul pe calculator. îmi zice că sunt "prieten" (virtual) cu peste 800 de oameni. e înspăimântător, pentru că nici măcar nu pot să spun cine sunt toţi aceşti oameni. ca să o luăm altfel, sunt "prieten" cu cel puţin toţi oamenii care încap în 3 blocuri de şapte etaje, fiecare bloc cu câte trei scări şi în fiecare apartament câte trei persoane.

***

la monoprix-ul din faţă, o conaţională albă ca spuma laptelui cu căruţ şi copil agasează intrătorii şi ieşitorii din magazin ca să i se dea şi ei ceva. la un moment dat, bodyguardul pătrat şi negru se enervează şi vrea să o gonească. femeia se ridică ofuscată de pe bordură şi începe să urle în gura mare: "cioară rasistă!".

***

cum a dat căldura, au sporit şi conaţionalii cerşetori. nu, nu sunt ţigani. sunt cât se poate de albi şi din ce în ce mai bătrâni (peste 65). oare cerşetorii bulgari, sârbi, unguri, polonezi şamd pe unde s-or duce, că pe-aici nu i-am văzut?

***

azi am întâlnit cel mai vesel vânzător-magician (la acelaşi magazin dia, unde am cunoscut-o pe cea mai drăguţă vânzătoare). cu bagheta magică de se separă cumpărăturile oamenilor pe banda rulantă, a făcut să apară bonul de casă şi chitanţa de pos după ce o tantie a plătit cu cardul.

***

francezii au cele mai împuţite ghiozdane şi cei mai mizerabili pantofi.

***

3 chestii absolut najpa la o femeie: să miroasă a transpiraţie, să-şi facă unghiile de la picioare (şi de la mâini, desigur) cu ojă şi să poarte lenjerie neagră pe sub haine albe (semitransparente).

***

în ultimele zile am văzut câţiva dintre cei mai slabi oameni. erau mai slabi chiar şi decât mine.

***

acel moment în care îţi dai seama că vechiul tău aparat foto e mai bun decât noul tău apart foto, care şi el e oricum deja vechi.

***

oare există telefoane sau gadgeturi care pun # în faţa oricărui cuvânt pe care îl scrii? chiar, oamenii ăştia obsedaţi de hashtaguri de ce nu le pun şi când vorbesc?

***

pozele-autoportret cu telefonul sau aparatul întoars narcisic spre tine sau spre tine şi jumătatea ta mai bună sunt najpa. cât de complicat e să rogi pe cineva să-ţi facă o poză?

***

ce s-a ales de emo kids de o ardeau acum câţiva ani pe la unirii? au devenit adulţii emo de azi care la rândul lor au copii emo?

***

nokia tune cântată la acordeon ar trebui inclusă ca opţiune de melodie standard pe mobilele de la noi. acuma numai să-l prindă pe băiatul ăla de l-am auzit eu cântând-o la metrou şi să-l înregistreze…

***

am fost la chagall, la luxembourg. e foarte frumos pe viu. într-un fel nebun, dureros şi foarte, foarte singur. mai mult ca sigur că a suferit toată viaţa de un teribil complex al abandonului, chiar dacă el era aşa, drăguţ cu toată lumea.

p.s.: am luat şi magnet de frigider albastru (cataloagele de expoziţie sunt aproape invariabil nesimţit de scumpe în ţara asta…)

chagall - ilustraţie la o mie şi una de nopţi

Salon du livre

Posted in cityscapes, likes and dislikes, mindscapes, on books and paintings by martzipan on March 24, 2012

sau cu cinicul hirsut la târgul de carte de la Paris

Pentru cine nu are invitaţie sau (Leeloo Multi)pass ori se trezeşte mult prea târziu, târgul de carte de la Paris – botezat simandicos „salon” – începe cu o coadă de proporţii la biletele de intrare (10 EUR).

coada de la intrare

Odată ajuns înăuntru, situaţia se prezintă după cum urmează: un spaţiu de vreo două-trei ori mai mare decât cel de la Romexpo, cu alei niţel mai largi şi standuri ceva mai dichisite/aerisite, unde – pe lângă forfota şi viermuiala obişnuite dintr-un târg – e frig de-a binelea, iar reducerile lipsesc cu desăvârşire. Oarecum e de înţeles, pentru că faţă de ce se întâmplă la Bookarest, miza nu stă numai şi numai în vânzări, ci în eveniment ca atare (uitaţi-vă numai la teaserul ăsta), în happeninguri, lansări, sesiuni de autografe, întâlniri, discuţii, dezbateri, convorbiri şi, bineînţeles, în business, de unde până la urmă şi numele de „salon”.

un mare standtarguind

Ţara invitată anul ăsta a fost Japonia, cu un stand niţeluş labirintic, dar interesant (făcut din bambuşi) şi împărţit într-un soi de librărie (al cărei „furnizor oficial” a fost Gibert Joseph), plină-ochi de cărţi şi de lume care cumpăra în neştire, plus un spaţiu niţeluş mai larg şi deschis pentru evenimente.

standul japonieilibraria de la standul japoniei

Oraşul invitat – Moscova – s-a bucurat (pe lângă standul gemând de volume ce au mers de la clasici până la contemporani în original sau în traducere, asigurate tot de Giberţi) şi de o „cafenea” cu o sumedenie de lucruri care păreau să se întâmple pe-acolo.

cafe moscou - partea cu carticafe moscou pe dinauntru

Altfel, în materie de expozanţi, s-au găsit cam toate numele bune într-ale literaturii (şi nu numai) de limbă, expresie şi traducere franceză, din Hexagon sau de aiurea. O absenţă – notabilă după părerea mea, deşi e posibil să nu fi fost chiar singura – a fost a celor de la Droz, care nu erau nici de capul lor, nici în standul Confederaţiei.

gallimardpuf

Ce-am mai văzut şi mi-a plăcut a fost „colţul digital”, unde – pe lângă Kinddleul celor de la Amazon redus la vreo 80 EUR şi e-readerul Sony (din păcate neredus, la 150 EUR, însă cu e-books incluse de o treime din preţ) – se găseau nu tocmai puţini ofertanţi de soluţii de digitizare, ca să zic aşa. Faptul e cu atât mai interesant în contextul unei (eterne, cred) dezbateri cu privire la viitorul cărţilor tipărite/digitale, aici mai la modă decât în oricare altă parte, reluată de curând şi în ultimul număr al revistei BNF.

Ce nu prea am văzut au fost cărţile cu şi despre artă sau cel puţin alea care m-ar fi interesat pe mine: cei de la Editions du Louvre au avut un stand mai mult decât jenant (mai ales faţă de librăria de la muzeu), Gallimardul a venit cu nişte albume scoase de la naftalină (reduse, ce-i drept), însă total neinteresante şi… cam atât.

ghici ghicitoarea mea

În rest, tot soiul de curiozităţi, inclusiv o butică cu „Cele mai mici cărţi din lome” (greşeala de tipar e intenţionată, pentru că stăpânii şi-au greşit bannerul, corectându-l ulterior cu un marker negru), bizarerii, personaje colorate (mai ceva decât pe la convenţiile SF) şi alte asemenea năzbâtii, cum ar fi o gaşcă de meşteri gravori cu presă cu tot.

standul cu baby cartibaby cartile

aminalute bizarebaby monstercarti miniate tiparite

Nu pot să închei fără să amintesc şi de standul României, asigurat de Centrul Naţional al Cărţii şi ICR, care mi-a plăcut cum arăta. Spre lauda organizatorilor, chiar a venit cu carte românească la vânzare (în original sau traducere), nu cu pliante sau prostioare de genul ăsta.

bucurestiul pentru strainistandul romaniei

În treacăt fie spus, mi-am dat încă o dată seama – deşi nu ştiu dacă mai era nevoie – de cât de scumpe sunt cărţile noastre, atunci când leii ăia se transformă brusc în euro şi compari preţul de rezultă cu cel al bucoavnelor franceze. Până una-alta, sunt de părere că e nevoie de ceva mai mult decât un stand de carte şi nişte evenimente la un târg internaţional pentru mult-râvnita promovare a culturii/literaturii române. În lipsa unei strategii mai de Doamne-ajută din partea patriei-mume, cei mai buni agenţi de PR cultural pe care îi avem rămân deocamdată, cu dezinvoltura specifică, băieţii cu acordeonul din metrou (pentru care am, de altfel, toată stima).

În fine, că tot pomeneam de evenimente, printre cele ale ICR-ului s-a mai numărat şi o masă rotundă (la o foarte mică parte din ea am asistat şi eu), cu invitaţi de aici şi din ţară, pe tema vagabondajului literar, în descendenţa lui Panait Istrati. A fost, printre altele, un prilej de (re-)întâlnire (şi fumat ilegal o ţigară fix în buricul târgului, după panourile gri care delimitau ultimul rând de standuri) cu Ion Manolescu, Răzvan Rădulescu, Ioana Both şi Gabriela Adameşteanu.

standul romanieivagabondajul literar

În concluzie, cum spuneam şi pe Facebook, târgul de la Paris seamănă foarte bine cu salonul auto, atâta doar că lipsesc domnişoricile îmbrăcate sumar.

je ne suis pas fou

P.S.: Nu, n-am cumpărat-o, staţi liniştiţi 😉

foreign humanities graduate seeks master program in romania

Posted in how tos, likes and dislikes, romania is my country, socioholicalishism by martzipan on June 24, 2011

how romanian universities are not thinking out-of-the-box

these days my (former) students (1) presented their dissertations and, technically speaking, they’ve graduated – i take this opportunity to warmly congratulate them all and wish them all the best for the upcoming academic and less academic endeavors they’ll undertake. one of them posted this afternoon a question on a social network asking about an interesting romanian master program to apply to. answers start popping-up, with hyperlinks directing towards different universities and faculties. so far so good, nothing unusual. for the romanian humanities graduates – native speakers, most likely – the offer is apparently quite rich with sufficient choices, unless they want to embark on a journey that will take them beyond the borders of our fatherland to a foreign university, which, hopefully, will better suit their research interests. most of my students already know that i’ve always been a keen supporter of this second option – i was and i am pestering them about applying to any available program abroad (even if it is only for few months or a semester) each time i have the chance to do it.

however, this afternoon i’ve made a different exercise, i.e. to put myself in the shoes of a foreigner who recently graduated in humanities and who may have the (not so) peculiar idea to explore his or her options for a ma program in… romania. we have plenty of foreign students in medicine, applied sciences, engineering, it, maths, etc. coming here for studies, so why not having some of them in… humanities?

here is what i’ve discovered in terms of offers:

* according to the web site of the university of bucharest, i’ve found the impressive amount of… five master programs in foreign languages. actually, i guess there may be more, especially at the faculty of foreign languages and literatures, but i didn’t have the patience to scrutinize the entire english version of the web site. you can find their full description here: http://www.unibuc.ro/e/n/studii/Master_Degree_programs_in_foreign_languages.php

* university of cluj provides a richer offer on their web page, with at least ten such programs – smart choice to group them all on a single page (including those that the folks from the university of bucharest would probably mention on the foreign languages faculty but without listing them as programs taught in english, french or whatever other language than romanian). you can find them, with a full description too, here: http://www.ubbcluj.ro/en/programe_academice/masterat/masterat_specializari.html

* university of timisoara has interesting programs too, but it doesn’t say whether they are taught in foreign languages or not: http://www.uvt.ro/en/academic/faculties/letters/

* university of oradea has its main site in english (http://www.uoradea.ro/english/), but the web pages of the faculty of letters are in romanian only (http://litere.uoradea.ro/prezentare/masterat.html)

* university of iasi – http://www.uaic.ro/uaic/bin/view/Academic/Litere – lists several programs, but without telling which one is taught in a foreign language, if any

* university of contanta presents directly in english its programs, but again you have to guess if they are taught in other language than romanian: http://www.univ-ovidius.ro/admission/master-studies.php

one could argue that there are some other reputable romanian universities and research centers offering similar master programs that are not present in my list. true. it is a personal/biased choice, as all our choices are in the end. if you want a complete list of universities, just google it. here are the top three results google returned to my query after ‘romanian universities’ string:

http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_universities_in_Romania

http://www.study-in-romania.ro/admissionsreq.htm

http://www.aboutromania.com/education.html

i believe that it would have been nice to have a decent official information portal ranking first, but, hey, wikipedia goes as well. good luck at studying in romania as a foreign student!

————————-

(1) i’ve put ‘former’ between parentheses because i like to think that my students will always be my students.

on ‘modernizing’ bucharest

Posted in cityscapes, likes and dislikes, romania is my country by martzipan on May 7, 2011

how to destroy (national) identity with a new bridge and two wider streets

about a month ago, thanks to my phd internship supervisor at the sorbonne, mrs. nativel, and my bright colleague, alexander, i’ve had the privilege to travel to netherlands for one of the richest study trips i’ve ever taken. what stroke me the most was the fact that the city centre of amsterdam – where impressive reconstruction and restoration works are currently undergoing – looks exactly as it did more than four hundred years ago. its beautiful city hall is now hidden by scaffoldings, the narrow facades of the old houses preserve their subtle alignment, while the dam square is yet packed with pretty much the same colorful crowd, as you can see below.

presently, my home city is undertaking an apparently similar construction frenzy. still, instead of preserving a beautiful heritage, the process goes in the opposite direction when compared to amsterdam. what was once ‘my city’ (or at least as i remember its streets and buildings) slowly vanishes – actually it crumbles under the merciless appetite for destruction of bulldozers. that is to make way for some architectural and urbanistic aberrations, which kill any perspective – the case of the so-called ‘unleveled passage’ at basarab –, or demolish an entire history – the widening of berzei and buzesti streets. judging by the contrasts that these two endeavors produce, it is hard for me to believe that this has anything to do with norberg-schulz’s genius loci (if there was one whatsoever).

the old houses and buildings that not so long ago populated (at least a part of) bucharest pertained to an inventory of physical and, most important, symbolical goods. one of their many purposes was to instill the sentiment of continuity and the conscience of belonging in urban, stylistic, cultural and ideological terms. there is no doubt that they were the result of an (external) influence, as the surname of the romanian capital at that time – ‘little paris’ – suggests it. still, these buildings and the program behind also played a significant role in the establishment of a (local) cultural identity, through the identification with a set of values that architects, builders and propriety owners openly embraced and promoted. ultimately, this process led to the edification of an autochthon style, relatively hybrid and paradoxically perceived as both national and cosmopolite. or, in terms of eric hobsbawm, to an “invented tradition”.

surely, it all started with some individual changes perceived as architectural innovations – which later led to some sort of ‘new fashion’ – that upper bourgeoisie and local aristocracy brought from the western countries. the meaning was probably first and foremost related to the significant changes that were undergoing, but should also be linked with a more subtle aim, which is the forging of the nation-state. in this respect, probably one of the best examples is to be found in the project of the royal palace (today the national museum of art). from a house with about 25 rooms, around 1830, that served as a ‘ceremonial palace’ (if one can call it that way) it turned into a real palace in less than a decade. however, the same dramatic changes occurred in less impressive buildings and the subsequent development of the city testifies about the same trend that eventually turned into a particular local or ‘nationalized’ style.

i believe that the aforementioned buildings construct through their ‘nationalized’ style an internal coherence within a (more or less empty or stylistically irregular, but not eclectic) space, which is modeled in accordance with an urbanistic program. in this case, the term ‘nationalized’ should be understood in a broader context, as derived from the discourse of ‘cultural nationalism’, as understood by john hutchinson: „for cultural nationalism, i suggest, is a response to the erosion of traditional identities and status orders by the modernization process as mediated through a reforming state”.

what it is even more striking is the fact that, as hutchinson emphasizes, the purpose of cultural nationalists is “rather the moral regeneration of the historic community, or, in other words, the re-creation of their distinctive national civilization”. if we consider the urbanistic program as a part of a broader ideology, i believe that we can distinguish in the ‘new’ or ‘modern’ style (that at least part of the house owners of the late 19th century bucharest embraced) the same integrative approach. on one hand, they sought to break with a static and rigid tradition and, on the other hand, they attempted to cope with the large-scale changes that the end of the 1880’s announced, by preserving “the sense of unique identity” and showing their (future) nation “as a progressive culture in active contact with other societies.”

even more remarkable is the fact that these buildings were somewhat equally owned by (some of) the secular intellectuals (as formulators of the ideology) and by the intelligentsia (who provided the state’s political organizers), which looked both towards the modern countries but also in their own yard in order to construct romania. but in our case, cultural nationalism hasn’t adopted “state-oriented strategies by which to institutionalize its ideals in the social order”, as they didn’t actually exist by that time (that happened only after, during the communist regime, when cultural nationalism turned into pure isolationist nationalism). it was rather the other way around, by articulating, in effect, something that was later called “the national interest”, which rose and materialized in the dawn of the next century.

in other words, to put it bluntly, these houses – recently sent to the oblivion – were also the ingenious and extremely subtle expression of the same ideology that “regenerated the national community” and, to some extent, shaped the modern nation-state. honestly, i don’t think that the inhabitants of amsterdam are more conservative than those who live in bucharest. on the contrary. in my humble opinion, this lack of stylistic cohesion and coherence which is more and more manifest in romanian’s capital translates, in effect, not only by a simple instrumental confusion or by a non-consensus in urban vision (if any). it brutally states and endorses the absence of a program, or at a higher level, of any ideology to draw from.