the commuter's eye

zilele europene ale scrisorilor şi manuscriselor

Posted in cityscapes, from paris with love, mindscapes, on books and paintings by martzipan on October 16, 2013

între 4 şi 6 octombrie, în ţară la oamenii ăştia s-a întâmplat ediţia a doua a zilelor europene ale scrisorilor şi manuscriselor, prilej de ieşit din casă duminică şi de vizitat expoziţia "efemeră" (cum zic ei) de la elegantul hotel de rothschild. diversele bucăţi de scrisori şi pagini autografe ale unor literaţi, artişti, filosofi, savanţi şi capete mai mult sau mai puţin încoronate, adunate în vitrinele de pe un hol şi un salon, au cam pălit în faţa frumuseţii căsuţei ca atare (atât cât am putut vedea din ea) şi a grădinii, altfel nu tocmai vizitabile. povestea lor e şi mai interesantă şi, pe scurt, vine cam aşa: undeva la începtulul secolului xx, adèle de rothschild, văduva bancherului salomon, decide să le doneze statului francez, nu neapărat din generozitate, cât pentru a-şi pedepsi fiica, pe hélène, pentru năstruşnica idee de a-şi fi luat lumea în cap şi de a se fi căsătorit cu un creştin (de descendenţă olandeză şi putred de bogat, de altfel). zece ani mai târziu, în aceeaşi casă, cu ocazia unui târg de carte pe care trebuia să-l inaugureze, preşedintele republicii, paul doumer, încasează mai multe gloanţe care-i pun capăt zilelor (iată cât de periculoase pot fi, de fapt, târgurile de carte şi de ce e bine să te gândeşti de două ori dacă e musai să mergi la asemenea manifestări).
scrisul de mână al lui napoleonscrisul de mână al lui louis xiv

în fine, când am fost noi, nu s-a împuşcat nimeni, însă nu pot să nu spun că nu mi-a zgâriat destul de rău retina scrisul lui edith piaf (grafia ca caligrafia, da’ ce şi cum scria…). în fine, de departe cel mai frumos scris a fost ăla al lui voltaire – dacă nu mă credeţi, găsiţi aici catalogul complet al expoziţiei cu facsimilele şi transcrierile textelor (e şi o ciornă din declaraţia drepturilor omului, destul de creepy aşa, plus niscai comentarii despre contextul în care au scris oamenii ăia textele etc).

ei, întrebarea pe care mi-a născut-o mie vizita a fost cum o să mai faci o expoziţie din asta peste vreo câteva sute de ani? atunci ce o să mai pui: mailuri, tweet-uri, decupaje din wall-ul de pe facebook? în fine, o să vadă atunci ăia care lucrează la muzeul scrisorilor şi manuscriselor (da, au şi aşa ceva într-o ditamai căsoaia pe saint germain, stabiliment responsabil în mare parte de expoziţia de mai sus, dar pe care încă nu l-am văzut).

anyway, surpriza cea mai mare ne aştepta când ne-am întors, fix vizavi de muzeul în chestie, agăţată de gardul ministerului apărării. vă mai amintiţi de când vă povesteam cum la parada de 14 iulie era plin de gagice în uniformă şi-aşa? n-o să vă vină să credeţi ce alte lucruri mai fac gagicele din armata franceză! parte din îndeletnicirile cele mai palpitante, le-am pozat şi le găsiţi mai jos. pe mine m-au impresionat tantia aia pilot de vânătoare şi tantia aia de dirjieaza pe portavion (anca se întreba ce oare face şi cum arată şefa sau şeful tantiei de este secretară a trupelor terestre în ciad, dacă ea e aşa de blindată şi înarmată).

mariemarieanne

audreyaureliestefanie

marinevanessaanne-laure

din lumea celor care se frământă

deschid din nou – după mult timp – facebook-ul pe calculator. îmi zice că sunt "prieten" (virtual) cu peste 800 de oameni. e înspăimântător, pentru că nici măcar nu pot să spun cine sunt toţi aceşti oameni. ca să o luăm altfel, sunt "prieten" cu cel puţin toţi oamenii care încap în 3 blocuri de şapte etaje, fiecare bloc cu câte trei scări şi în fiecare apartament câte trei persoane.

***

la monoprix-ul din faţă, o conaţională albă ca spuma laptelui cu căruţ şi copil agasează intrătorii şi ieşitorii din magazin ca să i se dea şi ei ceva. la un moment dat, bodyguardul pătrat şi negru se enervează şi vrea să o gonească. femeia se ridică ofuscată de pe bordură şi începe să urle în gura mare: "cioară rasistă!".

***

cum a dat căldura, au sporit şi conaţionalii cerşetori. nu, nu sunt ţigani. sunt cât se poate de albi şi din ce în ce mai bătrâni (peste 65). oare cerşetorii bulgari, sârbi, unguri, polonezi şamd pe unde s-or duce, că pe-aici nu i-am văzut?

***

azi am întâlnit cel mai vesel vânzător-magician (la acelaşi magazin dia, unde am cunoscut-o pe cea mai drăguţă vânzătoare). cu bagheta magică de se separă cumpărăturile oamenilor pe banda rulantă, a făcut să apară bonul de casă şi chitanţa de pos după ce o tantie a plătit cu cardul.

***

francezii au cele mai împuţite ghiozdane şi cei mai mizerabili pantofi.

***

3 chestii absolut najpa la o femeie: să miroasă a transpiraţie, să-şi facă unghiile de la picioare (şi de la mâini, desigur) cu ojă şi să poarte lenjerie neagră pe sub haine albe (semitransparente).

***

în ultimele zile am văzut câţiva dintre cei mai slabi oameni. erau mai slabi chiar şi decât mine.

***

acel moment în care îţi dai seama că vechiul tău aparat foto e mai bun decât noul tău apart foto, care şi el e oricum deja vechi.

***

oare există telefoane sau gadgeturi care pun # în faţa oricărui cuvânt pe care îl scrii? chiar, oamenii ăştia obsedaţi de hashtaguri de ce nu le pun şi când vorbesc?

***

pozele-autoportret cu telefonul sau aparatul întoars narcisic spre tine sau spre tine şi jumătatea ta mai bună sunt najpa. cât de complicat e să rogi pe cineva să-ţi facă o poză?

***

ce s-a ales de emo kids de o ardeau acum câţiva ani pe la unirii? au devenit adulţii emo de azi care la rândul lor au copii emo?

***

nokia tune cântată la acordeon ar trebui inclusă ca opţiune de melodie standard pe mobilele de la noi. acuma numai să-l prindă pe băiatul ăla de l-am auzit eu cântând-o la metrou şi să-l înregistreze…

***

am fost la chagall, la luxembourg. e foarte frumos pe viu. într-un fel nebun, dureros şi foarte, foarte singur. mai mult ca sigur că a suferit toată viaţa de un teribil complex al abandonului, chiar dacă el era aşa, drăguţ cu toată lumea.

p.s.: am luat şi magnet de frigider albastru (cataloagele de expoziţie sunt aproape invariabil nesimţit de scumpe în ţara asta…)

chagall - ilustraţie la o mie şi una de nopţi

Salon du livre

Posted in cityscapes, likes and dislikes, mindscapes, on books and paintings by martzipan on March 24, 2012

sau cu cinicul hirsut la târgul de carte de la Paris

Pentru cine nu are invitaţie sau (Leeloo Multi)pass ori se trezeşte mult prea târziu, târgul de carte de la Paris – botezat simandicos „salon” – începe cu o coadă de proporţii la biletele de intrare (10 EUR).

coada de la intrare

Odată ajuns înăuntru, situaţia se prezintă după cum urmează: un spaţiu de vreo două-trei ori mai mare decât cel de la Romexpo, cu alei niţel mai largi şi standuri ceva mai dichisite/aerisite, unde – pe lângă forfota şi viermuiala obişnuite dintr-un târg – e frig de-a binelea, iar reducerile lipsesc cu desăvârşire. Oarecum e de înţeles, pentru că faţă de ce se întâmplă la Bookarest, miza nu stă numai şi numai în vânzări, ci în eveniment ca atare (uitaţi-vă numai la teaserul ăsta), în happeninguri, lansări, sesiuni de autografe, întâlniri, discuţii, dezbateri, convorbiri şi, bineînţeles, în business, de unde până la urmă şi numele de „salon”.

un mare standtarguind

Ţara invitată anul ăsta a fost Japonia, cu un stand niţeluş labirintic, dar interesant (făcut din bambuşi) şi împărţit într-un soi de librărie (al cărei „furnizor oficial” a fost Gibert Joseph), plină-ochi de cărţi şi de lume care cumpăra în neştire, plus un spaţiu niţeluş mai larg şi deschis pentru evenimente.

standul japonieilibraria de la standul japoniei

Oraşul invitat – Moscova – s-a bucurat (pe lângă standul gemând de volume ce au mers de la clasici până la contemporani în original sau în traducere, asigurate tot de Giberţi) şi de o „cafenea” cu o sumedenie de lucruri care păreau să se întâmple pe-acolo.

cafe moscou - partea cu carticafe moscou pe dinauntru

Altfel, în materie de expozanţi, s-au găsit cam toate numele bune într-ale literaturii (şi nu numai) de limbă, expresie şi traducere franceză, din Hexagon sau de aiurea. O absenţă – notabilă după părerea mea, deşi e posibil să nu fi fost chiar singura – a fost a celor de la Droz, care nu erau nici de capul lor, nici în standul Confederaţiei.

gallimardpuf

Ce-am mai văzut şi mi-a plăcut a fost „colţul digital”, unde – pe lângă Kinddleul celor de la Amazon redus la vreo 80 EUR şi e-readerul Sony (din păcate neredus, la 150 EUR, însă cu e-books incluse de o treime din preţ) – se găseau nu tocmai puţini ofertanţi de soluţii de digitizare, ca să zic aşa. Faptul e cu atât mai interesant în contextul unei (eterne, cred) dezbateri cu privire la viitorul cărţilor tipărite/digitale, aici mai la modă decât în oricare altă parte, reluată de curând şi în ultimul număr al revistei BNF.

Ce nu prea am văzut au fost cărţile cu şi despre artă sau cel puţin alea care m-ar fi interesat pe mine: cei de la Editions du Louvre au avut un stand mai mult decât jenant (mai ales faţă de librăria de la muzeu), Gallimardul a venit cu nişte albume scoase de la naftalină (reduse, ce-i drept), însă total neinteresante şi… cam atât.

ghici ghicitoarea mea

În rest, tot soiul de curiozităţi, inclusiv o butică cu „Cele mai mici cărţi din lome” (greşeala de tipar e intenţionată, pentru că stăpânii şi-au greşit bannerul, corectându-l ulterior cu un marker negru), bizarerii, personaje colorate (mai ceva decât pe la convenţiile SF) şi alte asemenea năzbâtii, cum ar fi o gaşcă de meşteri gravori cu presă cu tot.

standul cu baby cartibaby cartile

aminalute bizarebaby monstercarti miniate tiparite

Nu pot să închei fără să amintesc şi de standul României, asigurat de Centrul Naţional al Cărţii şi ICR, care mi-a plăcut cum arăta. Spre lauda organizatorilor, chiar a venit cu carte românească la vânzare (în original sau traducere), nu cu pliante sau prostioare de genul ăsta.

bucurestiul pentru strainistandul romaniei

În treacăt fie spus, mi-am dat încă o dată seama – deşi nu ştiu dacă mai era nevoie – de cât de scumpe sunt cărţile noastre, atunci când leii ăia se transformă brusc în euro şi compari preţul de rezultă cu cel al bucoavnelor franceze. Până una-alta, sunt de părere că e nevoie de ceva mai mult decât un stand de carte şi nişte evenimente la un târg internaţional pentru mult-râvnita promovare a culturii/literaturii române. În lipsa unei strategii mai de Doamne-ajută din partea patriei-mume, cei mai buni agenţi de PR cultural pe care îi avem rămân deocamdată, cu dezinvoltura specifică, băieţii cu acordeonul din metrou (pentru care am, de altfel, toată stima).

În fine, că tot pomeneam de evenimente, printre cele ale ICR-ului s-a mai numărat şi o masă rotundă (la o foarte mică parte din ea am asistat şi eu), cu invitaţi de aici şi din ţară, pe tema vagabondajului literar, în descendenţa lui Panait Istrati. A fost, printre altele, un prilej de (re-)întâlnire (şi fumat ilegal o ţigară fix în buricul târgului, după panourile gri care delimitau ultimul rând de standuri) cu Ion Manolescu, Răzvan Rădulescu, Ioana Both şi Gabriela Adameşteanu.

standul romanieivagabondajul literar

În concluzie, cum spuneam şi pe Facebook, târgul de la Paris seamănă foarte bine cu salonul auto, atâta doar că lipsesc domnişoricile îmbrăcate sumar.

je ne suis pas fou

P.S.: Nu, n-am cumpărat-o, staţi liniştiţi 😉

it’s the same, right or wrong

Posted in mindscapes, not-belonging, on books and paintings by martzipan on June 10, 2011

just before leaving again, my brother shared with me few beautiful songs of a band i didn’t know, called the boxer rebellion. below it’s one of them – both sides are even.

i don’t know if i’ve ever told you about one of my favorite not-dutch-not-flemish paintings in the louvre. it’s a delicate portrait of da vinci, known under the name of la belle ferronnière. what strikes me the most each time i see it are the following three things: the hypnotizing look of the lady (identified by art historians as two different persons – wife or mistress – of ludovico sforza, duke of milan), the subtleness and refinement of the costume, and the intricate profusion of the shaped – almost carved – volume (which is, nonetheless, so simple). unfortunately, the photo below cannot show any of them right. so, if you have the chance, please go have a look at it. or should i say her?

la belle ferronnière

la belle ferronnière