the commuter's eye

ROM campaign is not OK!

Posted in likes and dislikes, mindscapes, on wording and writing, romania is my country by martzipan on July 25, 2013

ROM_campaign_is_not_OK

Rândurile de mai jos reprezintă o reacţie la campania de promovare a ROM[1] realizată de McCann Erickson – “Bucharest, NOT Budapest”.

Producătorul ciocolatei pretinde că este un participant la construcţia identitară naţională, un principiu ordonator prin misiunea sa declarată de a elimina confuzia dintre numele celor două capitale, în calitatea lor de centre simbolice.

Astfel, el se legitimează prin intermediul produsului, considerat tipic românesc şi învestit cu valoarea de marcă identitară transferabilă consumatorilor (“cine este român adevărat consumă un produs specific românesc”) .

În baza acestui rol, producătorul cere şi consumatorilor să se implice în procesul de ordonare – înţeles în calitatea sa de “datorie” – prin diseminarea discursului său.

Mizând aproape exclusiv pe metonimie, în calitatea sa de figură a apartenenţei, discursul producătorului:

         • exploatează naţionalismul ieftin – noi trebuie să ne ajutăm (“when the map doesn’t help anymore, we have to help ourselves”)[2], să reparăm această mare nedreptate care ni se face de către străini (“to all the foreigners who mistake us by the other capital […] Foreigners always mistake Bucharest for Budapest”);

         • speculează complexele de inferioritate – de fapt, noi suntem mai buni decât cei cu care străinii ne confundă (“How do we straight things up and let everybody know, once and for all, who we are?”);

         • exacerbează xenofobia – îi detestăm pe cei care nu ştiu cine suntem, îi socotim confuzi, inculţi, “dezorientaţi” (“we call it a BIG confusion – coming from very… disoriented people”), astfel încât trebuie să-i facem să înţeleagă clar şi răspicat cine suntem noi (“they have to remember, once and for all […] every tweet, every share, every Facebook post takes our message further – closer to the nonresidents of our country”);

         • ignoră reacţia normală – care este suspectă pentru că îi avantajează pe ceilalţi (“Budapest doesn’t seem to be bothered by this […] their name almost appears in our concerts more often than our own”);

         • promovează lipsa de creativitate la nivel de mijloace – (fără să mai intru în alte detalii legate de construcţia textului şi traducerea lui în engleză) mă limitez doar la cele vizuale şi întreb: desene cu markerul şi animaţii din hârtie decupată? C’mooon, you can do better than this…

 

NOTE:

* Imaginea originală aparţine proprietarului ei şi este disponibilă public pe axa cronologică Facebook a McCann Erickson România la adresa: <https://fbcdn-sphotos-c-a.akamaihd.net/hphotos-ak-prn1/p480x480/148524_633187760034264_758886248_n.jpg>, ultima accesare la 25-07-2013.

[1] Toate numele de produse şi de companii menţionate sunt mărci înregistrate, aflate în proprietatea deţinătorilor lor.

[2] Citatele în limba engleză sunt reproduse aşa cum apar pe siteul campaniei, <http://www.bucharestnotbudapest.com/>, ultima accesare la 25-07-2013.

Advertisements

14 Juillet – parada militară

Posted in cityscapes, from paris with love by martzipan on July 23, 2013

nu v-am spus că acum două săptămâni am avut ideea năstruşnică de a merge la parada de ziua franţei. astfel, am reuşit nu doar performanţa extraordinară de a mă trezi duminică dimineaţa de la opt, ci şi pe aceea de a străbate o bună bucată din oraş pe jos (de la saint sulpice până la assamblé nationale, mai precis, apoi, după ce au trecut avioanele, de la invalides până la grand palais şi retur la assamblé), deoarece orice mijloc de transport care avea chiar şi cea mai mică şansă de a trece pe la locul faptei era fie deviat, fie tras pe dreapta. acuma nu ştiu dacă la alte defilări din astea e fix la fel – pe cea de la noi nu am frecventat-o până acum, poate şi pentru că ziua noastră naţională se sărbătoreşte de vreo douzeci şi ceva de ani nu tocmai inspirat în "miezul iernii", când afară "e un ger amar, cumplit". după cum nu ştiu dacă e o chestie de marketing (deşi cred că ţine mai mult de securitate) să blochezi totul pe o rază de vreo 3-4 km în jurul obeliscului de la concorde şi al traseului defilatorilor (ca să nu mai vorbesc de poduri), aşa încât să trebuiască să mergi pe jos de să-ţi vină acru. adicătelea, altfel spus, chiar e musai să faci şi tu umpic de efort şi să baţi străzile (nu neapărat în pas de defilare) dacă vrei neapărat să vezi parada pe viu. asta dacă nu te mulţumeşti să o vezi de-acasă, la televizor.

Patrouille de FranceAirbus A400 M - Traité d'Elysée

dacă ţi se năzare să vrei un loc la şosea, pe kiseleff-ul parizian, probabil că trebui să te instalezi acolo cu o zi sau două înainte, pentru că în ziua z nu ai nicio şansă. la bordură sunt garduri de metal, apoi 4-5 rânduri de oameni, după care alt şir de garduri de metal, după care alte 4-5 rânduri de privitori, după care alte gărduleţe de metal, apoi alţi oameni printre care mişună jandarmi şi miliţieni şi alţi oameni de ordine şi de bine. aşa încât, afară de cazul în care nu eşti vreun ghiţă mureşan sau n-ai venit cu scara de-acasa (nu râdeţi, că erau destule) ori nu ai prins un loc pe băncuţă sau nu te-ai cocoţat contravenţional pe vreun gard, nu-ţi rămâne decât să-ţi scoţi telefonul sau tableta, să ridici mâinile şi să filmezi suprarealist la nimereală, apoi să te uiţi acasă să vezi dacă ai reuşit să prinzi şi altceva în afară de copacii de pe margine.

domnul militar şi juna necunoscutăo parte dintre studentii si studentele de la jandarmerie

drept pentru care, cel mai bun loc e probabil ăla pe unde am stat eu, pe cheiul gârlii, undeva între assamblé şi invalides, la umbră, departe de praful de pe élysées (n-am înţeles de unde au ei boala asta cu nisipul ăla infect care mutilează deopotrivă pantofi şi plămâni), pe traseul pe care vin avioanele şi elicopterele şi pe unde degajează defilatorii şi o parte din motorizate. apropo, inclusiv de asta cred că au închis traficul – probabil s-au gândit că nu e o idee tocmai bună să te dai cu autobuzul pe saint germain în timp ce taburile şi alte lansatoare de rachete gonesc cu vreo 70 de km/h înapoi în cazărmile din care au venit.

tot de la jandarmerietrupele de marina

acuma, că tot i-am pomenit, soldaţii pe care i-au adus ei la defilare nu erau rambo, ci nişte super geeks, foarte-foarte tineri cei mai mulţi, elevi şi studenţi ai şcolilor, liceelor şi politehnicilor militare (sau "generali în devenire", după cum am aflat mai târziu), ceva gen harry potter, adică băieţi (şi o grămadă de fete, pentru că sunt obsedaţi cu egalitatea sexelor – iar gagicile lor în uniformă sunt super mişto, mark my words) care fac războaiele cu capul, nu cu pumnul. afară de militarii din legiunea străină – care sunt fioroşi pe bune (şi costumele alea de paradă cu şorţuri şi topoare ajută, deşi e suficient să te uiţi la ei ca să-ţi dai seama că nu sunt cu toate mobilele la etaj) – cred că băieţii ăia cu muşchi care, spre deosebire de ăştia mici, chiar dau cu pumnul şi împuşcă în stânga şi în dreapta (ştiu sigur că au şi aşa ceva) erau ocupaţi să facă fix asta, astfel încât pe ei nu i-am văzut.

geniştiimarinar şi marinare

altfel, partea cea mai mişto a fost aia în care copiii (dar şi ăia mai mari de aveau grijă de ei) se întorceau la autobuze unde-i aşteptau familia, mame, taţi, rude, fraţi, pretenul sau pretena etc. cu câte o sticlă cu apă ori suc, un sanviş sau ceva, pentru că veniseră de departe şi parada asta funcţiona ca un soi de minipermisie şi prilej de revedere. o ocazie la fel de bună pentru ca toată lumea să facă poze cu toată lumea, mai ales cu necunoscute şi necunoscuţi, să se schimbe numere de telefon şi mailuri, să se lege prietenii, să se întemeieze familii.

un domn ofiţer foarte seriosunul dintre cei şase paraşutişti de a aterizat la concorde

în concluzie, parada asta de ziua naţională face bine la moral şi la sentimentul patriotic pentru că, vorba ceea, (şi) ei au cu ce, dom’le, au cu ce. nu face bine forţelor locale de ordine – în special poliţiei şi jandarmeriei – care, pe lângă căldură, mai trebuie să îndure uniforma de gală şi pe toţi nebunii veniţi să caşte gura şi să se mişte aiurea în front.

only god forgives – note de vizionare

Posted in mindscapes, on movies by martzipan on July 22, 2013

am urmărit nu fără oarecare dificultate roccocoul only god forgives. dincolo de o coloană sonoră impecabilă (singura bucată care lasă de dorit, e interpretarea din final, unde mr. chow ar fi fost mai potrivit) – semnată, în buna tradiţie a filmelor lui winding refn, de maestrul cliff martinez  (mi-a amintit foarte tare de cea din tron legacy) şi de o imagine uluitoare (musai de văzut în HD, where available), restul nu prea se ţine (faptul de a fi mers la cannes e un indiciu suficient, pentru mine cel puţin).

în primul rând, pentru că nu poţi să ciupeşti aşa, câte umpic din oedip, din orestia şi din orice altceva îţi mai pică prin mână şi pe urmă chiar să ai pe bune pretenţia că tu te joci de-a tragedia antică într-un bangkok electric şi că lumea o să pună botul la surogatul de hybris şchiop pe care-l înjghebi tu acolo.

apoi, ca de fiecare dată când vine vorba de păţanii ce se întâmplă în asia, ele trebuie să fie caligrafiate şi calofile, după tipicul de la in the mood for love, care a impus un standard dincolo de care pare-se că nu se mai poate trece. apar astfel tot soiul de detalii care nu am prea înţeles la ce servesc: în vreme ce julian (ryan gosling) are o reverie umedă şi manuală, ni se arată (aproape subliminal) pentru o fracţiune de secundă nişte culturişti scăldaţi în lumina bleu a neonului la care eu am presupus că se uita mama lui (kristin scott thomas). în afară de contiguitatea sau – de ce nu? – de identitatea de esenţă malefică a celor două personaje, ce altceva ar mai fi trebuit să ne spună această secvenţă? de ce culturişti? ce ar trebui să vedem în muşchii ăia încordaţi şi lucioşi? şi lista de exemple şi întrebările lor pot să continue.

de aici ajungem la încă o problemă – excesul de simbolizare. repetiţia obsesedantă a mâinilor, a manipulării şi masturbării, care culminează apoteotic cu scena în care julian (gosling) o tranşează pe maică-sa moartă ca să-şi bage mâna în pântecul ei (actualizând oedipian toate gesturile pe care le visează cu prostituata de serviciu şi pentru care va plăti prin tăierea membrelor/mădularelor [şi citând acustic, mai ales, în subtext, secvenţa din american pie]) devine obositoare. tot atât de obositoare pe cât e redundanţa pedepsei sacre pe care o aplică cu obstinaţie “îngerul răzbunător”, locotenentul chang (vithaya pansringarm – un ilustru necunoscut pentru mine, dar care joacă [şi cântă] mai bine decât gosling şi thomas).

şi că veni vorba de interpretare. gosling n-a jucat rău în drive. nici în ides of march, deşi poate că e mult spus jucat. the place beyond the pines a fost o dezamăgire cruntă, iar only god forgives nu face decât să-mi confirme că nu prea le are cu actoria (ştiu că toate gagicile o să-mi sară în cap, însă e nevoie de mai mult decât o mutriţă drăgălaşă ca să fii un actor bun). kristin scott thomas nu m-a convins niciodată, iar acum, în rolul de mafioată vampă, isterică şi incestuoasă, cu atât mai puţin.

în fine, cadrele decupate în maniera lui haneke (panglica albă), combinate cu iconografia de tip tarantino (kill bill) – care asigurase deja succesul lui valhalla rising – şi scenele statice filmate de la distanţă (drive) nu sunt suficient de convingătoare.

prin parcimonia dialogurilor (în esenţă nişte monologuri absurde, pentru că, de fapt, nimeni nu comunică cu nimeni), prin apetenţa pentru culoare şi abuzul de detalii, rămâne un film care ar putea concura cu succes orice reclamă la sony bravia sau la xperia z.

din lumea celor care se frământă

deschid din nou – după mult timp – facebook-ul pe calculator. îmi zice că sunt "prieten" (virtual) cu peste 800 de oameni. e înspăimântător, pentru că nici măcar nu pot să spun cine sunt toţi aceşti oameni. ca să o luăm altfel, sunt "prieten" cu cel puţin toţi oamenii care încap în 3 blocuri de şapte etaje, fiecare bloc cu câte trei scări şi în fiecare apartament câte trei persoane.

***

la monoprix-ul din faţă, o conaţională albă ca spuma laptelui cu căruţ şi copil agasează intrătorii şi ieşitorii din magazin ca să i se dea şi ei ceva. la un moment dat, bodyguardul pătrat şi negru se enervează şi vrea să o gonească. femeia se ridică ofuscată de pe bordură şi începe să urle în gura mare: "cioară rasistă!".

***

cum a dat căldura, au sporit şi conaţionalii cerşetori. nu, nu sunt ţigani. sunt cât se poate de albi şi din ce în ce mai bătrâni (peste 65). oare cerşetorii bulgari, sârbi, unguri, polonezi şamd pe unde s-or duce, că pe-aici nu i-am văzut?

***

azi am întâlnit cel mai vesel vânzător-magician (la acelaşi magazin dia, unde am cunoscut-o pe cea mai drăguţă vânzătoare). cu bagheta magică de se separă cumpărăturile oamenilor pe banda rulantă, a făcut să apară bonul de casă şi chitanţa de pos după ce o tantie a plătit cu cardul.

***

francezii au cele mai împuţite ghiozdane şi cei mai mizerabili pantofi.

***

3 chestii absolut najpa la o femeie: să miroasă a transpiraţie, să-şi facă unghiile de la picioare (şi de la mâini, desigur) cu ojă şi să poarte lenjerie neagră pe sub haine albe (semitransparente).

***

în ultimele zile am văzut câţiva dintre cei mai slabi oameni. erau mai slabi chiar şi decât mine.

***

acel moment în care îţi dai seama că vechiul tău aparat foto e mai bun decât noul tău apart foto, care şi el e oricum deja vechi.

***

oare există telefoane sau gadgeturi care pun # în faţa oricărui cuvânt pe care îl scrii? chiar, oamenii ăştia obsedaţi de hashtaguri de ce nu le pun şi când vorbesc?

***

pozele-autoportret cu telefonul sau aparatul întoars narcisic spre tine sau spre tine şi jumătatea ta mai bună sunt najpa. cât de complicat e să rogi pe cineva să-ţi facă o poză?

***

ce s-a ales de emo kids de o ardeau acum câţiva ani pe la unirii? au devenit adulţii emo de azi care la rândul lor au copii emo?

***

nokia tune cântată la acordeon ar trebui inclusă ca opţiune de melodie standard pe mobilele de la noi. acuma numai să-l prindă pe băiatul ăla de l-am auzit eu cântând-o la metrou şi să-l înregistreze…

***

am fost la chagall, la luxembourg. e foarte frumos pe viu. într-un fel nebun, dureros şi foarte, foarte singur. mai mult ca sigur că a suferit toată viaţa de un teribil complex al abandonului, chiar dacă el era aşa, drăguţ cu toată lumea.

p.s.: am luat şi magnet de frigider albastru (cataloagele de expoziţie sunt aproape invariabil nesimţit de scumpe în ţara asta…)

chagall - ilustraţie la o mie şi una de nopţi

sfârşitul lumii

Posted in mindscapes by martzipan on June 17, 2013

back beat, the word was on the street that the fire in your heart is out, oasis

şi într-o bună zi te împacheţi şi pleci de-acasă pe ăle coclauri pentru că speri că o să fie mai bine şi atunci când crezi că ai terminat cu toate rahaturile apare altă chestie care-ţi trage una peste bot şi te pune în cur şi-ţi zice marş de-aici mă şi îţi vine să te duci să iei un pachet de ţigări de pe partea cealaltă a lumii ca să ai o justificare pentru când o să te întorci după douăzeci de ani unde ai fost sa-mi iau ţigări da’ nici măcar nu fumezi so who the fuck is alice alice in chains alice cooper alice in wonderland alice dot com kim dotcom închide fereastra că intră mirosul de fum şi de eşapament şi zgomotul de maşini şi de oameni da’ nu-i dicteu automat nu nu şi căluţii fac cataclop fata de la metrou femeia de la metrou toata lumea e la metrou nu nu ea cealaltă cu câinele mic pe cearşaf şi cuşca de plastic alături aer mai mult aer licht mehr licht mult mai multa muzica omoară timpul calcă-l în picioare şi strânge-l de gât stai clipă şi dă-i un bocanc în gură şi încă unul să-i sară toţi dinţii ăia care clănţăne aiurea fuck martinez fuck fuck martinez să ne târâm pe burtă pe o parte pe cealaltă parte să ne târâim hau hau să muşcăm ca căţeii hau hau să lătrăm ca zmeii să rupem bucăţi din lună să ronţăim la ele o săptămână blue jeans gin ghimbir aloisius gritti ha ha spaghetti moloz plec pa la revedere terra cuba şi aruba hubba bubba câinele câinele până un vine mâinele şi pe urmă luăm celalt tren da da mi-a spus ea că trebuie să facem la stânga deşi lăsa impresia că a vrut să spună de fapt dreapta şi te dai din nou jos şi te urci iară ca în jocul piticot până ţi-o iei iar peste bot bat ciocanele boc boc trois gymnopèdies satie şi acum o să vă spun o poveste adevărată în limba mea imaginară

Din mala cunta daragpa pluh dasfan blugam halipa. Pelva ialah fail teks yang mengandungi beberapa fungsi cron. Cron amat berguna jika anda ingin menghantar uklap. Muro purka balat inga jipka halta benga pita. Muro purka apti climi halta mnumnu klatem. Agurim kurip cleampt stucla, placlumat fekes upi dulmbla palamacucla storli. Mala cunta palah cucluma ishtan darpa gigli pitarcum. Balh cluti strompa muslu cajitorklu patis. Uhu pitarkitis zdrahna naptera blumda, climhan agi stopimda drap stura. Klum.

Tagged with: ,

post de blogăr

Posted in Uncategorized by martzipan on June 13, 2013

astăzi m-am trezit de dimineaţă, ca de obicei, pe partea stângă şi m-am dat jos din pat pe partea dreaptă, coborând pe scăriţa de lemn a patului cu grijă să nu alunec şi să-mi rup mâinile şi picioarele sau să-mi sparg capul. afară e o zi mohorâtă [nu ştiu dacă s-a făcut încă un adjectiv după P.O.H.U.I. (melodia e o tâmpenie – parodia ei e de o mie de ori mai mişto decât originalul), da’ dacă nu s-a făcut, îl inventez eu], deci are toate şansele să fie, meteorologic vorbind, o zi pohui, una din aia în care plouă mărunt şi picăturile mişună pe geam ca nişte furnici bete, fiecare în legea ei (nu că aş fi văzut vreodată o furnică beată, însă aşa cred eu că ar arăta). e o zi care nu-ţi spune nimic, mai ales că ştii că trebuie să ieşi din casă şi o parte din toată revărsarea aia de apă care cade din cer după cum o taie pe ea capul are să se mute pe tine, are să se prelingă pe hainele tale, udându-ţi pantalonii şi geaca şi răvăşindu-ţi părul proaspăt spălat în seara de dinainte. şi sfârşitul ei nu se întrevede niciunde şi nicicum, mai ales că tu ai de bătut oraşul în lung şi în lat pe o asemenea vreme mizeră, pe care nici bobiţă – căţelul care s-a cazat în casa scării acum câteva luni mulţumită ospitalitaţii vecinilor tăi pensionari – nu se dă dus din culcuşul lui de pleduri pleduri.

dar nu-i nimic, e bine că am cu mine
[umbrela](http://wiki.urbandead.com/index.php/Umbrella_%28Accessory%29) x, cu mecanismul ei dăjtept, care umbrelă e mare şi lungă şi lată şi mă acoperă ca o ciupercă primitoare (ca aia din alice, pe care se lăfăie omida, sau ca alea din fantasia, care dansează pe ceaikovski) si ce bine că există pe lume firma x care a făcut umbrela x, care m-a salvat de la o udare şi o depresie eterne, aşa că daţi clic pe siteul lor şi poate le şi cumpăraţi umbrela x ca să îmi scot şi eu bani de o cola (pe care să o împart cu mama lu’ ştefan cel mare) şi să mă invite lumea la evenimente şi să primesc lucruri gratis, că doar sunt blogăr. ce pula mea.

Tagged with: ,

untitled

Posted in mindscapes, not-belonging by martzipan on July 24, 2012

the most amazing thing in this world is the spectacle of life.

Tagged with: , ,

merry christmas

Posted in mindscapes, not-belonging by martzipan on April 14, 2012
Tagged with:

spring in paris

Posted in cityscapes by martzipan on April 13, 2012

Tagged with: , ,

well written spam

Posted in mindscapes, techie nook by martzipan on April 2, 2012

just got an unsolicited e-mail with the following subject: “How to Communicate with Tact and Professionalism”. despite the irony, it’s probably one of the catchiest and best written ad texts i’ve seen lately, as you can read below:

**********************************************************************************

Ever wish you could …

  • Tailor your message to achieve complete buy-in on your ideas and proposals?
  • Disarm others’ “hot buttons” and put people at ease — even in the heat of an argument?
  • Win arguments without losing friends?
  • Maintain your composure and control — even when someone is right in your face?
  • Decode body language to understand what people are really saying?
  • Improve your nonverbal skills for added emphasis?
  • Deliver razor-sharp instructions that get things done — without coming off like an annoying perfectionist?
  • Become so persuasive that your requests are rarely denied?

This training will show you how!

Practice makes perfect …

This course includes dozens of interactive exercises designed to drive home the skills you learn. Not only will you discover new ways to improve your interpersonal communication skills — you’ll also have the time to practice and apply these skills in “real life” situations.

You won’t just know more after attending this workshop — you’ll be a better communicator.

**********************************************************************************

so, if you need some good prs, you should probably hire these people. if you can find them, of course…