the commuter's eye

zilele europene ale scrisorilor şi manuscriselor

Posted in cityscapes, from paris with love, mindscapes, on books and paintings by martzipan on October 16, 2013

între 4 şi 6 octombrie, în ţară la oamenii ăştia s-a întâmplat ediţia a doua a zilelor europene ale scrisorilor şi manuscriselor, prilej de ieşit din casă duminică şi de vizitat expoziţia "efemeră" (cum zic ei) de la elegantul hotel de rothschild. diversele bucăţi de scrisori şi pagini autografe ale unor literaţi, artişti, filosofi, savanţi şi capete mai mult sau mai puţin încoronate, adunate în vitrinele de pe un hol şi un salon, au cam pălit în faţa frumuseţii căsuţei ca atare (atât cât am putut vedea din ea) şi a grădinii, altfel nu tocmai vizitabile. povestea lor e şi mai interesantă şi, pe scurt, vine cam aşa: undeva la începtulul secolului xx, adèle de rothschild, văduva bancherului salomon, decide să le doneze statului francez, nu neapărat din generozitate, cât pentru a-şi pedepsi fiica, pe hélène, pentru năstruşnica idee de a-şi fi luat lumea în cap şi de a se fi căsătorit cu un creştin (de descendenţă olandeză şi putred de bogat, de altfel). zece ani mai târziu, în aceeaşi casă, cu ocazia unui târg de carte pe care trebuia să-l inaugureze, preşedintele republicii, paul doumer, încasează mai multe gloanţe care-i pun capăt zilelor (iată cât de periculoase pot fi, de fapt, târgurile de carte şi de ce e bine să te gândeşti de două ori dacă e musai să mergi la asemenea manifestări).
scrisul de mână al lui napoleonscrisul de mână al lui louis xiv

în fine, când am fost noi, nu s-a împuşcat nimeni, însă nu pot să nu spun că nu mi-a zgâriat destul de rău retina scrisul lui edith piaf (grafia ca caligrafia, da’ ce şi cum scria…). în fine, de departe cel mai frumos scris a fost ăla al lui voltaire – dacă nu mă credeţi, găsiţi aici catalogul complet al expoziţiei cu facsimilele şi transcrierile textelor (e şi o ciornă din declaraţia drepturilor omului, destul de creepy aşa, plus niscai comentarii despre contextul în care au scris oamenii ăia textele etc).

ei, întrebarea pe care mi-a născut-o mie vizita a fost cum o să mai faci o expoziţie din asta peste vreo câteva sute de ani? atunci ce o să mai pui: mailuri, tweet-uri, decupaje din wall-ul de pe facebook? în fine, o să vadă atunci ăia care lucrează la muzeul scrisorilor şi manuscriselor (da, au şi aşa ceva într-o ditamai căsoaia pe saint germain, stabiliment responsabil în mare parte de expoziţia de mai sus, dar pe care încă nu l-am văzut).

anyway, surpriza cea mai mare ne aştepta când ne-am întors, fix vizavi de muzeul în chestie, agăţată de gardul ministerului apărării. vă mai amintiţi de când vă povesteam cum la parada de 14 iulie era plin de gagice în uniformă şi-aşa? n-o să vă vină să credeţi ce alte lucruri mai fac gagicele din armata franceză! parte din îndeletnicirile cele mai palpitante, le-am pozat şi le găsiţi mai jos. pe mine m-au impresionat tantia aia pilot de vânătoare şi tantia aia de dirjieaza pe portavion (anca se întreba ce oare face şi cum arată şefa sau şeful tantiei de este secretară a trupelor terestre în ciad, dacă ea e aşa de blindată şi înarmată).

mariemarieanne

audreyaureliestefanie

marinevanessaanne-laure

14 Juillet – parada militară

Posted in cityscapes, from paris with love by martzipan on July 23, 2013

nu v-am spus că acum două săptămâni am avut ideea năstruşnică de a merge la parada de ziua franţei. astfel, am reuşit nu doar performanţa extraordinară de a mă trezi duminică dimineaţa de la opt, ci şi pe aceea de a străbate o bună bucată din oraş pe jos (de la saint sulpice până la assamblé nationale, mai precis, apoi, după ce au trecut avioanele, de la invalides până la grand palais şi retur la assamblé), deoarece orice mijloc de transport care avea chiar şi cea mai mică şansă de a trece pe la locul faptei era fie deviat, fie tras pe dreapta. acuma nu ştiu dacă la alte defilări din astea e fix la fel – pe cea de la noi nu am frecventat-o până acum, poate şi pentru că ziua noastră naţională se sărbătoreşte de vreo douzeci şi ceva de ani nu tocmai inspirat în "miezul iernii", când afară "e un ger amar, cumplit". după cum nu ştiu dacă e o chestie de marketing (deşi cred că ţine mai mult de securitate) să blochezi totul pe o rază de vreo 3-4 km în jurul obeliscului de la concorde şi al traseului defilatorilor (ca să nu mai vorbesc de poduri), aşa încât să trebuiască să mergi pe jos de să-ţi vină acru. adicătelea, altfel spus, chiar e musai să faci şi tu umpic de efort şi să baţi străzile (nu neapărat în pas de defilare) dacă vrei neapărat să vezi parada pe viu. asta dacă nu te mulţumeşti să o vezi de-acasă, la televizor.

Patrouille de FranceAirbus A400 M - Traité d'Elysée

dacă ţi se năzare să vrei un loc la şosea, pe kiseleff-ul parizian, probabil că trebui să te instalezi acolo cu o zi sau două înainte, pentru că în ziua z nu ai nicio şansă. la bordură sunt garduri de metal, apoi 4-5 rânduri de oameni, după care alt şir de garduri de metal, după care alte 4-5 rânduri de privitori, după care alte gărduleţe de metal, apoi alţi oameni printre care mişună jandarmi şi miliţieni şi alţi oameni de ordine şi de bine. aşa încât, afară de cazul în care nu eşti vreun ghiţă mureşan sau n-ai venit cu scara de-acasa (nu râdeţi, că erau destule) ori nu ai prins un loc pe băncuţă sau nu te-ai cocoţat contravenţional pe vreun gard, nu-ţi rămâne decât să-ţi scoţi telefonul sau tableta, să ridici mâinile şi să filmezi suprarealist la nimereală, apoi să te uiţi acasă să vezi dacă ai reuşit să prinzi şi altceva în afară de copacii de pe margine.

domnul militar şi juna necunoscutăo parte dintre studentii si studentele de la jandarmerie

drept pentru care, cel mai bun loc e probabil ăla pe unde am stat eu, pe cheiul gârlii, undeva între assamblé şi invalides, la umbră, departe de praful de pe élysées (n-am înţeles de unde au ei boala asta cu nisipul ăla infect care mutilează deopotrivă pantofi şi plămâni), pe traseul pe care vin avioanele şi elicopterele şi pe unde degajează defilatorii şi o parte din motorizate. apropo, inclusiv de asta cred că au închis traficul – probabil s-au gândit că nu e o idee tocmai bună să te dai cu autobuzul pe saint germain în timp ce taburile şi alte lansatoare de rachete gonesc cu vreo 70 de km/h înapoi în cazărmile din care au venit.

tot de la jandarmerietrupele de marina

acuma, că tot i-am pomenit, soldaţii pe care i-au adus ei la defilare nu erau rambo, ci nişte super geeks, foarte-foarte tineri cei mai mulţi, elevi şi studenţi ai şcolilor, liceelor şi politehnicilor militare (sau "generali în devenire", după cum am aflat mai târziu), ceva gen harry potter, adică băieţi (şi o grămadă de fete, pentru că sunt obsedaţi cu egalitatea sexelor – iar gagicile lor în uniformă sunt super mişto, mark my words) care fac războaiele cu capul, nu cu pumnul. afară de militarii din legiunea străină – care sunt fioroşi pe bune (şi costumele alea de paradă cu şorţuri şi topoare ajută, deşi e suficient să te uiţi la ei ca să-ţi dai seama că nu sunt cu toate mobilele la etaj) – cred că băieţii ăia cu muşchi care, spre deosebire de ăştia mici, chiar dau cu pumnul şi împuşcă în stânga şi în dreapta (ştiu sigur că au şi aşa ceva) erau ocupaţi să facă fix asta, astfel încât pe ei nu i-am văzut.

geniştiimarinar şi marinare

altfel, partea cea mai mişto a fost aia în care copiii (dar şi ăia mai mari de aveau grijă de ei) se întorceau la autobuze unde-i aşteptau familia, mame, taţi, rude, fraţi, pretenul sau pretena etc. cu câte o sticlă cu apă ori suc, un sanviş sau ceva, pentru că veniseră de departe şi parada asta funcţiona ca un soi de minipermisie şi prilej de revedere. o ocazie la fel de bună pentru ca toată lumea să facă poze cu toată lumea, mai ales cu necunoscute şi necunoscuţi, să se schimbe numere de telefon şi mailuri, să se lege prietenii, să se întemeieze familii.

un domn ofiţer foarte seriosunul dintre cei şase paraşutişti de a aterizat la concorde

în concluzie, parada asta de ziua naţională face bine la moral şi la sentimentul patriotic pentru că, vorba ceea, (şi) ei au cu ce, dom’le, au cu ce. nu face bine forţelor locale de ordine – în special poliţiei şi jandarmeriei – care, pe lângă căldură, mai trebuie să îndure uniforma de gală şi pe toţi nebunii veniţi să caşte gura şi să se mişte aiurea în front.