the commuter's eye

patrimoniu’

Posted in cityscapes, from paris with love, mindscapes by martzipan on September 23, 2013

weekendul trecut în ţara la oamenii ăştia au fost zilele patrimoniului, prilej de deschis larg porţile şi lăsat poporul să se mişune pe-acolo pe unde, în mod normal, n-are nici o şansă să pună piciorul dacă nu lucră sau e vreun mare mahăr. cum sâmbătă a fost o vreme mizerabilă şi am stat în casă (fiind trecut de mijlocul lui septembrie, soare ca lumea nu o să mai fie pînă la anul prin iunie-iulie), duminică s-au mai destrămat niţel norii aşa că am fost la banca franţei şi la… panteon, pe acesta din urmă neînvrednicindu-ne a-l vedea, deşi mai e niţel şi se fac trei ani de la strămutatul cel de-al doilea. la celelalte “obiective” nu era rost de mers, fiind probabil nişte cozi interminabile.
oricum, şi la faimoasa bancă am stat la o minicoadă de vreo 20 de minute ca să admirăm… un lingou (cam cât un blackberry de mare, de 1 kg) şi o bară (cam cât o sticlă de cif, la 13 kg) de aur. între noi fie vorba, de când cu povestea cu roşia montană şi ţinând cont de cum le-au expus şi-aşa – într-o cămăruţă întunecată, pe nişte cutii prăfuite de pal negru (plm, o lavetă acolo să fi dat şi ei), cu geam megasecurizat (antitanc, cred, la cât era de gros) – nu pot să spun decât că a fost o mare dezamăgire, indiferent de cât de de pur (995/1000) şi de valoros (cam 40.000 de coco pentru 1 kg) o fi fost aurul ăla. de-aia nu i-am făcut nicio poză.
pe de altă parte, o bucată din sediul central al băncii, hotel de tolouse, fostă casuţă a fiului recunoscut al lui louis xiv şi al doamnei de montespan, precum şi grădina reconstruită în curtea interioară au mai compensat din dezamăgire. totuşi, biroul în care stă isărescul lor e de o urâţenie crâncenă, iar unele dintre săli de o împuţiciune crasă. or, dacă stai şi te gândeşti că banca asta stă, la propriu, pe ditamai comoara nibelungilor de vreo 2500 de tone de aur, e cam jalnic că nu sunt în stare să aranjeze şi ei niţel cămăruţele alea, cu o mână de vopsea şi un aspirator, dacă nu să se învrednicească să le renoveze/restaureze cum trebuie.
în fine, dezamăgirea cea mai mare abia acum avea să urmeze, mulţumită vizitei la panteon. cine vrea să vadă ce anume se întâmplă când se amestecă borcanele şi când o biserică (care e oricum o copie după san pietro, da’ orişicât) e deturnată/despuiată în scopuri laice/propagandistice, îl invit să vină aici – e o imagine foarte bună a unei direcţii în care ar fi putut-o lua, fără prea mult efort, realismul nostru socialist (sabin bălaşa ar fi făcut pur şi simplu furori). nu mai zic de mausoleul criptic şi sinistru ori de preferinţa macabră a “republicii” pentru expunerea sarcofagelor (reale sau fictive şi, mai nou, şi politically correct) ale diverşilor inşi băgaţi (cel mai probabil cu de-a sila) aici şi care se răsucesc în mormintele (lor sau alea de împrumut). iar celeberissimul pendul al lui foucault nu era nici el “expus”, din pricină de lucrări de restaurare. so, cam asta fu pe scurt – mai jos şi câteva instantanee.

Save Rosia Montana!

Posted in likes and dislikes, romania is my country by martzipan on September 8, 2013
#rosiamontana

Save Rosia Montana!

Der Spiegel

The Economist

The Guardian

Le Monde

Credit for the image goes to Fredo&Pid’jin.